Interviu de: Andreea Vasile
Sursa: redbull.com
Viitorul poate fi influențat! Nu cu ajutorul cărților de tarot sau al unui glob de cristal. Ci datorită foresight-ului, o disciplină care începe să prindă tot mai mult teren și-n România. Ești curios?
Cum apar tendințele? Ce sunt ele? Și cum ajung să facă înconjurul lumii astfel încât, la un moment dat, descoperim că ceea ce e popular la New York s-ar putea să fie popular și la Viena, și la București, și în Bangkok. Oricât de mult am crede în coincidențe, nimic nu e întâmplător. Foresight-ul e disciplina care te ajută să înțelegi încotro merge lumea, în diferite domenii, pe termen scurt, mediu și lung.
Diana Stafie e consultant de strategie pe termen lung și co-fondator FutureStation.ro, o agenție care ajută business-urile să înțeleagă cum se pot adapta pentru succes în funcție de cum arată viitorul, înainte ca acesta să le ia prin surprindere.
Am vorbit cu Diana despre cum a apărut foresight-ul, care e importanța lui în lume și cât de cunoscută este această disciplină în România.
Cum ai intrat în această disciplină a foresight-ului, a anticipării tendințelor?
Toată activitatea mea profesională se învârte în jurul consultanței. Am început în România, într-o firmă de consultanță Big4, am fost consultant câțiva ani de zile, după aceea am plecat pentru jumătate de an sabatic în America de Sud, unde mi s-au deschis mai multe orizonturi și dorința de nou. După perioada aceasta, am fost vânată pentru un job în Olanda și am stat acolo vreo cinci ani de zile, tot consultant, dar în cadrul unei multinaționale. După ce am reușit într-un sfârșit să rămân însărcinată și am vrut să vin în România, să o nasc pe fiica mea aici, mi-am dorit foarte mult să revin la muncă, dar, pentru început, într-un cadru mai flexibil, așa că mi-am luat tot consultanță, cu o firmă mai mică, românească, ce își dorea ca la procesul lor actual de manufacturare să adauge o parte de tehnologie, proiect pentru care voiau ulterior să atragă investitori americani.
În cadrul acestui proiect eram mai mulți consultanți implicați, care doream să stabilim o planificare financiară, astfel încât să devină atrăgător business-ul pentru eventualii investitori. În cadrul acestui proces, am avut câteva discuții cu consultantul investitorului din SUA, care ne punea niște întrebări pe partea de strategie și de finanțe, pe care nu le luasem în calcul. Cum ar fi, „Ați luat în calcul cum o să se schimbe comportamentul consumatorului peste 4-5 ani?”, „Ați luat în calcul dacă oamenii vor mai consuma într-adevăr aplicația aceasta sau tipul acesta de serviciu?”. Am început să citesc tot mai mult și așa am ajuns să intru în acest domeniu care se numește foresight.
Ca disciplină, foresight-ul a apărut în anii 1950, prima oară în Armată. Imaginează-ți că, în cadrul unor războaie, mai marii stăteau și începeau să se gândească, „Dacă ne atacă pe acolo, ce o să facem, dacă ne atacă pe dincolo, cum procedăm?” Și începeau să scrie scenarii de viitor.
Diana Stafie
Care ar fi echivalentul lui ”foresight” în română?
Echivalentul în română nu este neapărat un termen foarte folosit în mediul de business, ”prospectivă”. Ca disciplină, a apărut în anii 1950, prima oară în Armată. Imaginează-ți că, în cadrul unor războaie, mai marii stăteau și începeau să se gândească, „Dacă ne atacă pe acolo, ce o să facem, dacă ne atacă pe dincolo, cum procedăm?” Și începeau să scrie scenarii de viitor, cel mai rău scenariu, cel mai bun scenariu, ei făceau prospectivă. Cea mai cunoscuta metodologie de „foresight” este cea prin care se dezvoltă diferitele scenarii de viitor (scenario planning).
În același timp, școala franceză dezvolta o practică similară, ”L’ecole de prospective”, cu obiectivul de a folosi metodologiile de foresight în vederea formulării de politici publice. Astfel, în toate țările latine, a apărut termenul ”prospectivă”.
Apoi, din Armată, ideea de strategie prospectiva a trecut în business datorită lui Shell, compania de petrol și gaze. Prin anii 1970, echipa de strategie de la Shell a realizat că întreaga lor planificare strategică considera două ipoteze majore: prima, că resursele de petrol sunt nelimitate și accesibile și a doua, că prețul petrolului va rămâne scăzut. Și astfel, pe lângă planificare strategică tradițională, echipa de la Shell dezvolta și scenarii de viitor în care cele două ipoteze se modificau și își imaginau cum ar putea să se pregatească sau ce strategie să adopte dacă aceste scenarii devin realitate. Timpul a dovedit că OPEC intenționau, de fapt, să își crească prețul petrolului și când criza petrolului din 1973 s-a instalat, Shell a fost singura companie care a fost pregătită, trecuseră deja printr-un astfel de scenariu. În doi ani, Shell a trecut de la a opta cea mai mare companie petrolieră din lume, la a doua. Iar prin asta validarea disciplinei a fost și mai puternică și a intrat și mai mult ca practică în corporații, iar azi există chiar joburi în acest sens, precum foresight director, de exemplu.
Pe partea academică, sunt câteva universități din lume care au departamente, oameni și certificări care se axează pe foresight. În SUA e University of Houston, în Europa – Copenhagen Institute for Future Studies, University of Turku în Finlanda, Oxford are, de asemenea, astfel de programe.
Rapoartele pe care le vedeți pe internet cu titluri gen “Future of Work 2030” sau “Future of Media 2025” sau orice altă industrie și orizont de timp sunt, în general, rapoarte de foresight, dezvoltate utilizând metodologii de foresight.
Cum a ajuns ”prospectiva” în România?
În România există Institutul de Prospectivă, cu o practică solidă de foresight, din câte știu fac în principal proiecte cu UE, dar și cu statul nostru. În câteva instanțe, în cadrul unor conferințe internaționale, când spuneam că sunt din România, oamenii vorbeau foarte bine despre acest institut, mai ales în legătură cu Delphi, una dintre multele metodologii foresight pe care le folosesc, pe care înțeleg că cei de la Institutul de Prospectivă a adus-o la un nivel înalt.
Diana Stafie la Design Thinking Conference, 2019
© ARHIVĂ PERSONALĂ
Tu unde ai studiat această disciplină?
La Copenhagen Institute for Future Studies, US Institute for the Future, Singularity University Exponential Foresight, precum și programul International Certified Future Strategist realizat de cinci firme de consultanță europene și comisionat de Comisia Europeană . Primul loc în care m-am dus să studiez despre asta a fost Copenhagen Institute for Future Studies. Prima dată m-am dus să văd ce sunt aceste trenduri, cum ne uităm la ele, cum reușim să înțelegem arhitectura lor și să le transformăm în niște oportunități de business, să le introducem în cadrul strategiilor noastre.
Pentru cine vrea să citească mai mult despre foresight, ce cărți i-ai recomanda?
- Thinking about the Future, Andy Hines
- Strategic Foresight, Learning from the Future – Patricia Lustig
- Scenario Planning – Mats Lindgren
- Strategic Reframing, the Oxford Scenario Planning Approach
- 4 steps to the Future – Richard Lum
Acestea sunt câteva dintre cărțile scrise de practicieni contemporani și care adresează metodologii de foresight.
Ce este un trend și cum apare el?
Când spunem trenduri, în general, ne referim la niște direcții de schimbare. Trendurile se observă în prezent, însă se referă la direcții de schimbare viitoare. Ne uităm la trenduri din mai multe perspective. Prima oară începem să ne uităm la mega trenduri. Mega trendurile sunt cele care au ca orizont de timp undeva între 10 – 50 de ani, sunt în general society oriented, în ideea în care te ajută foarte mult, atât ca individ, cât și ca organizație, să-ți formezi o viziune. Ca exemplu de mega trend putem avea Gradul sporit de urbanizare la nivel global. Ca idee, la nivel global, 180.000 de oameni se mută zilnic la oraș, deci este bine să știi lucrurile astea, te ajută să-ți formezi o viziune. Putem să mai vorbim despre schimbări demografice și schimbarea modului de viață, rolurilor sociale, dar și evoluția tehnologică, schimbările climatice și puterea economică.
Următorul nivel este macro trenduri. Aici ne uităm un pic mai mult la piață și scade și orizontul de timp, 5 – 10 ani, depinde foarte mult și de industrie, unele sunt mai dinamice decât altele. Un exemplu ar putea fi „quantified life”, observăm tendința oamenilor de a măsura lucrurile care li se întâmplă în viață – măsurăm câți pași facem, cât timp stăm pe social media, câte cărți am citit luna asta, ce rating avem la taxi, avem dorința aceasta de a ne măsura diferitele aspecte ale vieții.
Ultimul nivel este cel de micro trenduri, cu un orizont de timp mai mic, 1-3 ani, și care reprezintă exemple concrete de noutăți și inovații pe care le vedem pe piață. Poate fi vorba de un produs sau un serviciu nou, un nou model de business sau o tehnologie emergentă sau de o idee nouă.
Haide sa îți dau un exemplu, care să susțină macro trendul discutat mai sus, ”quantified life”. Enfuce este o aplicație gratuită lansată de o companie finlandeză în noiembrie 2019. Aplicația te ajută să îți măsori impactul asupra mediului prin calcularea emisiilor de CO2 aferente tranzacțiilor pe care le faci. Și mai mult, dacă vrei next level, Mastercard a scos pe la jumătatea lui 2019 și un credit card împreună cu un startup suedez, Doconomy, card care îți blochează tranzacțiile, nu te mai lasă să cumperi produsele/serviciile care depășesc nivelul pe care tu însăți ți l-ai impuns legat de nivelul de CO2 pe care vrei să îl generezi într-o lună, de exemplu. Sau platforma shameplane.com te ajută să măsori care ar fi impactul unui zbor cu avionul (de ex. București – Lisabona) asupra topirii gheții din apele arctice (4.5 m2 pentru această destinație, dus-întors).
